Pranz

Lasagna cu pui

Pentru o tavita am folosit:

  • 500g carne tocata de pui
  • 2 morcovi, 2 felii de telina, 1 ceapa si cativa catei de usturoi, tocate marunt
  • 2 oua si 200g faina pt foi
  • 70g unt, 100g faina si 1l lapte pentru sosul bechamel
  • parmezan/mozzarella rase dupa gust si patrunjel
  • suc de rosii si condimente

Am calit in apa cu putin ulei legumele, am adaugat carnea si am acoperit-o cu apa si apoi am pus capacul, lasand-o sa se gateasca la foc mic. Dupa un timp, am adaugat condimente (busuioc, boia dulce, cimbru, usturoi granulat si fulgi de drojdie inactiva) si sucul de rosii din abundenta si am mai lasat-o la patruns. In total a stat pe aragaz la foc mic aproximativ o ora si un sfert- o ora si jumatate.

Intre timp am pregatit foile de aluat. Am framantat ouale cu faina pana am obtinut un aluat omogen. L-am format intr-o bila si l-am foliat pentru putin timp. Din acest aluat am rupt apoi bucati pe care le-am intins foarte bine, subtiri, pe cat de mult se poate in forma de dreptunghi.

Sosul bechamel: am pus untul in ceaun cu foarte putina apa, ca acesta sa nu se prajeasca. Am turnat faina in ploaie si am amestecat cu un tel. Se formeaza imediat cocoloase, dar se distrug cand adaugam laptele si amestecam bine totul. Se lasa la foc mic, pana capata consistenta de sos. Se poate da prin sita, daca nu ati distrus cocoloasele.

Asamblare: tapetam tava cu hartie de copt, punem un strat subtire de sos bechamel, iar apoi foile de aluat subtire. Peste ele punem carnea, branza rasa si patrunjel. Si continuam-foi+sos+carne+branza pana la final. Se termina cu un strat de foi sau sos bechamel si niste branza (recomand ca un strat de branza generos sa se puna aproape de terminarea coacerii sau chiar cand oprim cuptorul, caci daca o puneti de la inceput aceasta se va arde) si se coace pentru 30-40 minute la 180° caldura sus-jos fara ventilatie.

Pofta buna! 🤗

Scrie un comentariu

Descoperă mai multe la Babylicious food

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura